martie 11, 2009 la 10:46 am (amintiri)
Tags: copilarie, oameni, radio, televizor
Nu vorbesc de oamenii pe care ii vad azi la televizor. Eu ma refer la oamenii care apareau la televizor, inainte ca eu sa implinesc 5-6 ani. Ei locuiau dupa parerea mea, intre televizor si perete si intrau pe rand in cutia aia mare sa-si spuna replica. Ma gandeam uneori daca ei aveau ce sa manance, sau unde sa faca pipi, dar nu-mi bateam capul prea mult cu asta. Pana la urma era treaba lor.
Am vazut odata la circ, niste pitici iesind dintr-o cutie mica, mica si m-am gandit ca aia sigur lucreaza la radio. Cand bunica mea a aruncat un radio din ala mare, Gloria parca se numea, l-am desfacut in bucati sa vedem cine era in el. Am gasit doare niste circuite si ne-am zis ” Ah, au plecat deja!”
Mai tarziu, un var mai mare ne-a lamurit misterul “Nu sunt ba in televizor, vin pe fir.” Aoleu, pai daca in televizor ii mai bagam cum ii mai bagam, pe fir nu incapeau nicicum. Cum naiba sa incapa oamenii pe fir? Si unde mai pui ca vin din perete, ca firul e bagat in perete. 
Doamne, Dumnezeule! Apoi credeam ca astia care vin pe fir, au niste abilitati speciale cu care s-au nascut. Imi era intr-un fel ciuda pe ei. 
Eram si convinsa ca actorii care mor in filme, mor de-a binelea. Imi era mila de ei si ma gandeam ca nu le spune nimeni inainte ca urmeaza sa moara, ca nu puteau sa fie asa prosti si de buna voie sa vina si sa faca asta. Cand ii vedeam ca apar din nou in alt film, eram complet bulversata si nu mai stiam ce sa cred.
Nu mai stiu exact cum au evoluat lucrurile si cum am ajuns sa inteleg pana la urma cum sta treaba cu oamenii din televizor, dar cert este ca in mintea mea de copil de 5 ani ei au ramas inca, niste eroi adevarati.
8 Comentarii
martie 8, 2009 la 9:55 am (amintiri)
Tags: copilarie, mama, sarbatoare, surprize
Am plans de dimineata. De fericire pe de o parte si de dor pe partea cealalta. Felicitari facute manual cu dragoste si creioane colorate, poezii si cantece dedicate mamei. Aproape ca a fost “Cantarea Romaniei” la mine in camera. Insa cand au ajuns la cantecul asta, gandul mi s-a dus si mie la “mama mea”.
mama
Eram obraznici amandoi. Eu si frate’miu. Dezordonati, lenesi cateodata. Nu mancam, pierdeam des cheia, nu aveam grija de haine, spargeam pahare zilnic. Intram cu copii in casa fara stirea ei si aproape de fiecare data disparea cate ceva. Nu s-a suparat prea tare niciodata. Ba da. Odata. Cand Read the rest of this entry »
6 Comentarii
martie 4, 2009 la 9:10 am (amintiri)
Tags: amintiri, copii, copilarie, intamplari, intrebari, oua fierte, tren
In seara asta, cand ne intorceam de la dansuri, fetele m-au intrebat ” Cum e mami, noaptea in tren?”. Pe drumul spre casa trecem pe langa o cale ferata, pe care tocmai trecea un tren. Le-am zis ca e ciudat si am inceput sa-mi amintesc…
Pentru ca noi stateam in Targoviste si bunicii la Braila, mergeam la tara cu trenul. Ai mei n-au avut masina cam pana am ajuns eu in clasa a VI a, asa ca am tot mers cu trenul.
Prima amintire legata de tren, o am de la un 23 August, sau ma rog, in jur de 23, cand m-a bagat taica’miu pe geamul unui tren impreuna cu bagajele, ca sa nu mearga cu mine prin aglomeratia de la usa pana la locurile noastre. A fost super!!
Apoi imi mai amintesc ca, de obicei schimbam doua trenuri pana la Braila, dar odata, cand am plecat doar eu cu mama, am facut nu stiu ce combinatie de legaturi si am schimbat patru trenuri. Stiu ca spuneam la toata lumea la tara, ca am venit cu 4 trenuri
Imi placeau mesele din tren. Nu masutele alea mici din lemn din vagoane, mesele pe care le luam in tren. Nici nu urcam bine ca ii spuneam mamei ca mi-e foame. Si nu stiu de ce, ei atunci nu stiau de sandwich. Luau ai mei mancare tata, la ei. Carne prajita, rosii, paine, castraveti branza si oua fierte. Ouale fierte erau o minune. Toata lumea isi lua de mancare pe tren oua fierte. Si mirosea in tren de te lua ameteala. Mai ales daca ouale erau fierte cu o zi doua inainte.
Mirosul ala de oua fierte mi-a venit in minte ,cand m-au intrebat fetele in seara asta ” Cum e mami, noaptea in tren?”
11 Comentarii
martie 2, 2009 la 9:47 am (amintiri, tara piere si baba se piaptana)
Tags: flori, martisoare, primavara, timp
Timpul trece extrem de repede. Nu-mi vine sa cred ca e martie, au trecut deja doua luni din 2009 si uite a venit primavara.
Dimineata, desi nu mi-a trecut inca raceala, m-am imbracat mult mai subtire, pentru a fi in pas cu vremea.
Am primit multe flori si martisoare (lucrez la o firma cu multi baieti, deh). Imi place sa port martisoarele, macar azi, asa ca mi le-am pus pe toate in piept (le-am prins cu capsatorul ).
Asta imi aminteste de copilarie. Aveam in generala, pieptul plin de martisoare si tin minte ca ieseam doar in uniforma in pauze, ca sa ma mandresc cu martisoarele mele. De cele mai multe ori un baiat mai mare mi le smulgea din piept si pauza o incheiam intr-un planset. Noroc ca frate’mio imi aducea seara acasa multe martisoare, smulse de el de la alte fete . Asa era obiceiul la noi in scoala. Obicei tampit, da’ seara eram multumita.
Cum spuneam timpul trece extrem de repede. Sa facem cumva sa pretuim si sa traim fiecare clipa cum se cuvine.
Sa aveti o primavara frumosasa, va doresc!
8 Comentarii
martie 1, 2009 la 10:31 am (amintiri, s-a intamplat azi)
Tags: flori, lalele, martie, martisor, primavara
Un martisor in forma de inima pe care il am in piept si lalelele astea:
Asta am primit eu de martisor. Voi ce-ati primit… sau oferit, dupa caz?
12 Comentarii
februarie 20, 2009 la 10:46 am (amintiri, tara piere si baba se piaptana)
Tags: Becker Brau, distractie, show, tudor, vama
Pentru ca am castigat acest concurs la Miruna ( siblondelegandesc) , am fost aseara la concert la Vama, impreuna cu Sorin si Carmen. Am ajuns la timp, cat sa-l vad pe Tudor cand vine (eu) si sa fumeze o tigara (ei ), inainte sa inceapa show-ul.
Atmosfera din Becker Brau a fost foarte misto, baietii de la Vama au cantat melodii si vechi si noi, lumea stia versurile si canta cu ei. Raul (claparul Vama) a fost de mare angajament, Caminschi la fel. Tudor a cantat/sarit/dansat/sarit/miscat/ dansat/ cantat incontinuu, trei ore cu o singura pauza de 15 minute. Rezistent frate, eu daca faceam asa un minut si jumatate (dupa ceas), cred ca ma luau cu salvarea
Fitele cu masa rezervata au fost in van, mesele au fost aproape goale, lumea a stat in picioare, a cantat si dansat non stop. Eu am crezut ca o sa fie doar pustime, dar n-a fost chiar asa. Media de varsta cred ca a fost undeva la 27 de ani, trasa mult in sus de grupul nostru. Am vazut chiar si cativa copilasi, care stiau versurile pieselor mai bine decat mine, dar ei au mai mult timp liber, nu-i asa? Lume cunoscuta nu prea am vazut, doar spre sfarsit l-am identificat din multime, pe Cabral cu mandra.
Bineinteles ca am uitat aparatul foto acasa, dar asta nu e important, probabil ca o sa mai gasiti poze pe net, deocamdata vedeti la nicu cateva.
In concluzie, am avut o seara foarte relaxanta si misto, gratie bunavointei blondei
8 Comentarii
februarie 18, 2009 la 8:55 am (amintiri, copii)
Tags: bunic, copii, povesti, stramosi
Cu cat inaintezi in varsta, cu atat iti vine sa te intorci in trecut. Nu numai in trecutul tau, ci si al parintilor si bunicilor tai. Iti e frica ca nu cumva urmasii lor, adica tu, copii tai sa nu-i uite. Ti se pare ca asta ar fi nedrept. Ei meritau sa fie tinuti minte. Si iti este ciuda ca, povestind azi copiilor tai despre strabunicii lor, ei nu-s asa de receptivi, cum ti-ai dori tu poate, sa fie.
Ati inteles ceva? Nu? Si ce daca. Nu recitesc, nu modific, a fost un gand, si-l las asa.
Le-am spus azi fetelor o poveste adevarata. Au ascultat atente, cu ochi mari si sinceri de copii si la sfarsit au spus: “Mami, povestea asta este inventata?”
Am convingerea, ca ele candva vor intelege, ca nu toate povestile sunt inventate.
13 Comentarii
februarie 13, 2009 la 10:22 am (amintiri, copii, mi se intampla numai mie)
Tags: copii, destin, oameni, parinti, viata
Majoritatea dintre noi, nu suntem singuri pe lume. Avem parinti, iubiti , copii, prieteni… Tinem vreodata cont de ei cand luam o hotarare? Desigur, vorbesc de hotarari mai importante decat culoarea pantofilor din dimineata de vineri. Importante zic. Atat de importante, incat ei sa fie afectati intr-un fel.
Ne hotaram de ex. sa facem facultatea in alt oras. Ne gandim la parintii nostri? Ne pasa ca ei, dupa 18 ani, in care copilul/copii a fost prioritatea lor nr.1 zilnic, raman acum fara “obiectul muncii” ?
Sau, parintii isi schimba serviciul, se duc sa castige mai mult pentru copii lor, in alt oras/tara. Sa luam in calcul varianta in care copilul pentru asta isi schimba scoala si implicit colegii, prietenii si viata. Nu vreau sa ma gandesc la cazurile in care copii sunt lasati acasa, mai ales cand au sub 18 ani si pleaca ambii parinti de langa ei. Au luat parintii in calcul fatul ca, altul ar fi fost destinul copilului lor?
Mi-am pus problema asta, cand la un moment dat, a trebuit sa trec printr-o interventie chirurgicala destul de complicata ( nu apendicitata ) . In loc sa ma gandesc ca as fi putut sa nu-mi mai trezesc din anestezie, ma gandeam la ai mei. La cum ii va afecta pe ei, faptul ca eu nu ma mai trezesc. Am inteteles atunci, cat de greu este pentru un om, sa moara. Ii este greu pentru cei care raman. Desigur, viata lor va curge in continuare, dar oare asa era scris, sau el am facut o “gluma proasta” si le-a schimbat viata.
Doamne, ce mi-o fi venit?
6 Comentarii
februarie 8, 2009 la 11:24 pm (amintiri, copii, poze)
Tags: copii, munte, odihna, partie, sinaia, soare, vacanta
Asta era privelistea de pe terasa casei in care am stat in Sinaia, in ultimele trei zile.
Ne-am luat copii de la bunici si am dat o fuga la munte. Am stat in Sinaia, am colindat padurile, ne-am bucurat de soarele de februarie, am fost pe partie la Clabucet si ne-am si odihnit. Scoala si serviciul pot incepe incepe acum. Noi suntem pregatiti.
P.S. Aparatul foto ca de obicei ma face de rusine, pentru ca asta e prima si ultima poza de pe partie.
10 Comentarii
februarie 3, 2009 la 10:10 am (amintiri)
Tags: 1958, baieti, cartofi, frati, parinti, pozne
Erau trei frati la parinti. Trei baieti, de la mic la mare Danut (7) , Petrus (9) si Fanel (11). Erau, ca orice baieti de varsta lor, tare neastamparati. Vremurile erau grele si parintii lor nu aveau bani sa le ia incaltari si haine la fiecare. Purtau de la unu la altul. Totdeauna cel mai mare avea parte de palton nou, ghete noi, care din ce in ce mai ponosite, erau luate in primire pe rand, de Petrus si Danut. Intr-o primavara timpurie, Petrus si-a luxat mana stanga. Trebuia sa mearga la oras, la doctor si nu avea ghete bune. Le-a luat pe cele noi ale lui Fanel. Petrus era asa mandru de ele si Fanel era asa suparat, incat mama a trebuit sa-i promita ca ii va aduce ceva de la oras, numai sa vina sanatosi acasa. Doctorul i-a pus mana la loc lui Petrus si mama cu copilul s-au intors acasa. Pe drum, baiatul ii zice femeii ” Fa mamica, io nu-i mai dau ghetele astea lu’ Fanel.” “Ei, parca e voia la tine” ii raspundea mama. Din oras femeia luase trei bomboane mari de ciocolata ( in mintea mea, sunt ca Ferrero Rocher). Cand au ajuns acasa, au aflat cu totii ca trebuie sa se joace mai linistit de acum in colo, ca drumul la doctor e costisitor, dar ca totusi le-a adus ceva de data asta si le-a dat cate o bomboana la fiecare. Danut a desfacut bomboana si a mancat-o imediat, Petrus la fel, dar Fanel a gasit si el o metoda sa-si enerveze fratii, asa ca a pastrat un pic bomboana, si a bagat-o in gura dupa ce cei doi le-au terminat de mancat pe ale lor. Nu vreti sa stiti cum facea, cum scotea bomboana usor cu limba afara , ca astia doi sa o vada si sa pofteasca. Numai ca Petrus, fara sa se gandeasca prea mult, Read the rest of this entry »
6 Comentarii
« Articole mai vechi
