noiembrie 30, 2008 la 8:48 pm (s-a intamplat azi)
Tags: alegeri, camera deputatilor, parlament, senat
Am fost la vot numai jumatate din cei cu drept de vot din casa. Adica eu si mama soacra ( bine au fost si fetele, dar, de data asta ele nu se pun). Eu am vrut neaparat sa merg la vot, pentru ca avem prea putine drepturi in tara asata si asta e unul dintre ele ( imi scapa celelalte
) .
Nu aveam idee cu cine sa votez si nici nu am facut nimic in sensul de a indrepata aceasta situatie ( nu m-am documentat cum s-ar zice). Daca ma documentam, imi lua ceva timp si timp nu sunt dispusa sa dau. Asa ca, m-am hotarat in cabina de vot
.
Am luat primul buletin de vot, l-am deschis si am inchis ochii. Stampila a cazut pe Prigoana. Ca sa fac dreptate, adica sa nu se supere nimeni, pe celalalt buletin am ales cu buna stiinta un alt partid. Gata. Am luat buletinele si le-am bagat in urna.
Fie ce-o fi, de acum in colo stiu exact cu cine am votat. Bine, nu stiu de ce am votat cu ei, dar, asta e alta poveste…….
Scrieti un comentariu
noiembrie 27, 2008 la 11:24 am (copii)
Tags: copii, dinti, fete, masele, sonia, stomatolog, zana maseluta
Intrebare: Cand afla copiii cine e ”zana maseluta”?
Acum doua zile am fost cu fetele la dentist. Un control de rutina. Iulia e ok. Sonia are doua masele care se misca. Una dintre ele e si cariata. Se hotaraste impreuna cu doctorul sa le scoata. El se gandea sa faca loc pentru masele noi, ea se gandea la ” zana maseluta”.
Am ajuns acasa tarziu, pe la 11 noaptea. Sonia a avut grija sa-si puna maselele sub perna si s-a culcat. Dimineta plangea pe hol. Nu venise “zana maseluat” ( ce parinti
) . Nu-i nimic. I-am zis ca probabil ca zana vine pe la 10 si noi ne-am culcat mai tarziu, ea deja trecuse….. Bun..
Aseara a luat-o de la capat, dar probabil ca se mai documentase si mi-a zis “ Mami daca nici in seara asta nu vine, cred ca ar fi mai bine sa arunc eu maselele astea pe casa si sa-mi dai tu niste bani” . Mda. Cum o dai, tot tu cotizezi. Am zis ca daca tot banuieste ceva mai bine sa nu se mai imbete cu apa rece. Dimineata nu venise nici o ” zana maseluta”. Diseara o sa aruncam maselele pe casa. S-a hotarat. Si ma lasa si cu banii in rate
.
Mai devreme sau mai tarziu tot trebuia sa afle ca “zana maseluta” , e o inventie a lumii “moderne”.
Raspuns: Cand parintii fac toate platile cu cardul si nu au deloc cash in portofel.
3 Comentarii
noiembrie 25, 2008 la 1:14 pm (friends, interes general, s-a intamplat azi)
Tags: fete, lupta, oameni, viata
Am aflat aseara azi de existenta lui. Este un blog de suflet, scris de un om deosebit, care acum stie sa se bucure de viata, care traieste ca si cum maine n-ar mai exista, si care dupa parerea mea merita ce-i mai bun. Ceva ma face sa cred ( poate gresesc) ca a pornit acest blog din acelasi motiv pentru care am inceput si eu sa scriu aici
.
So, azi e prima zi din restul vietii mele zice bad girl, si nu le zice rau deloc.
3 Comentarii
noiembrie 24, 2008 la 4:01 pm (s-a intamplat azi)
Tags: masina, scoala, service, serviciu, spark
Am inceput saptamana cum nu se poate mai bine.
Fetele intra la scoala la 8.00 si de ocicei plecam cam la fara un sfert de acasa, ca sa fiu sigura
ca ajung la timp. Azi eram un pic in intarziere ( era 7.50) si cand am vrut sa scot masina din garaj, nimic.
Adica masina era in garaj
dar nu avea viata
. Dadeam la cheie si nimic. Nici macar nu facea ” clank”.
Aproape ca-mi venea sa plang. Pana la urma am rezolvat-o cumva, in sensul ca am plecat cu cealalta masina, dar, dimineata ( si nu numai ) a fost compromisa. Intoarce-te acasa, inceraca sa pornesti, am luat curent de la alta masina, nu merge, incearca impinsa, nu merge. Pana la urma am legat-o si am dus-o la GTT.
Normal ca am lasat-o acolo. Doar nu erau sa schimbe bateria pe loc
, este o chestie de finete, cere timp.
Si uite asa, am ramas fara masina cateva zile. Mda….
Scrieti un comentariu
noiembrie 20, 2008 la 11:00 am (interes general)
Tags: Coca cola, colgate, oameni, palmolive, Poiana, romani, sarbatori, solidaritate
Asa cum poate ati observat in ultima saptamana, trei producatori internationali au decis sa isi inchida fabricile din Romania: Kraft Foods (producatorul ciocolatei Poiana), Coca-Cola (fabricile din Ploiesti, Oradea si Iasi) si Colgate-Palmolive(fabrica de la Brasov).
Intru-cat aceste trei companii au considerat oportuna mutarea lor in Bulgaria/Republica Moldova si Polonia, va invit ca, in spirit de solidaritate cu romanii ce vor ramane fara loc de munca de Sarbatori, sa renuntati macar pentru totdeauna o zi la a mai consuma produsele acestor companii.
Oricum eu nu mancam ciocolata si nici Coca Cola nu beam, so, voi renunta si la Colgate
.
Scrieti un comentariu
noiembrie 20, 2008 la 10:26 am (interes general)
Tags: distractie, schi, partie, iarna, zapada
Iata stirea:
“Parcul Tineretului din sectorul 4 se construiesc o partie de schi de 180 de metri lungime, cu zapada artificiala, si un patinoar de 1.800 de metri patrati.
Bucurestenii amatori de sporturi de iarna vor putea sa-si incerce schiurile, patinele si saniutele pe 13 decembrie, cand Primaria sectorului 4 preconizeaza ca va inaugura partia si un patinoar, ambele in constructie. Primaria Sectorului 4 si o firma privata sunt initiatorii acestui proiect de langa Sala Polivalenta, care se va numi ‘Acasa la Mos Craciun’. Partia va avea 180 de metri si incepe de la intrarea in Oraselul copiilor si coboara pana in parc. Patinoarul se va intinde de la poala partiei si va avea 1.800 de metri patrati. Cele doua locuri de distractie vor fi deschise pana pe 31 martie2009.”
Suna foarte bine. Iarna asta ( sau incepand din iarna asta) vom avea partie de schi artificiala in Bucuresti.
Bine, e superscurta si nici inclinatia nu cred ca o sa fie prea mare, dar asa ca sa-ti faci damblaua, cred ca merge. Numai sa avem loc pe ea. Ma gandesc ca o sa fie superaglomerata. Oricum mi se pare ca este o idee buna si cred ca daca o sa aibe succes :D initiativa v-a fi preluata si de celelalte sectoare si poate mai apar si alte partii, desi zapada artificiala, dupa parerea mea, nici nu se compara cu cea adevarata
.
Scrieti un comentariu
noiembrie 19, 2008 la 3:30 pm (s-a intamplat azi)
Tags: bautura, Moldova, sarbatori, vin
In urma cu ceva timp, Sorin a primit de la cineva din Republica Moldova o sticla de vin. Pana aici nimic nou sub soare ( mai primise el si alta data beutura
). De data asta insa vinul mi-a mers la suflet. Este un vin de desert, dulce, rosu facut din struguri si prune uscate, cu o aroma deosebita si un gust extraordinar. Se numea Kagor si era scrisa denumirea cu litere chirilice. Cum spuneam mi-a placut mult si i-am recomandat
sa-i spuna domnului cu pricina ca tare mi-a mai placut vinul respectiv. Asa a facut si intre timp a mai primit o sticla la fel ca prima
.
Am incercat la noi in supermarket-uri dar nu exista ( sau poate nu m-am uitat eu prea bine), insa mi-am amintit de Natalia.
Natalia este colega mea de serviciu din Republica Moldova si cu siguranta ar putea sa ne faca rost de cateva sticle pentru sarbatorile ce va sa vie. Zis si facut. Saptamana trecuta Natalia a fost acasa la Chisinau si a venit cu….. o sticla de vin pentru inceput, ca sa guste lumea sa vedem daca le place, sa vedem daca mai comandam
.
Desi sticla pe care a adus-o ea are eticheta scrisa in limba romana integral, ce sa zic, vinul a avut mare succes. Toata lumea azi a baut ” ceai de fructe de padure” toata ziua
. Bine in afara de cei care sunt soferi. Lor le-am oprit pentru mai tarziu.
So, vinul e bun, vi-l recomand pentru sarbatori daca va plac vinurile dulci ( la doamne sigur le plac) si daca aveti de unde face rost
.
Hai noroc!

2 Comentarii
noiembrie 18, 2008 la 6:05 pm (amintiri, s-a intamplat azi)
Tags: oferte, plicuri, posta, serviciu, timbre
Acum 10 ani, cand m-am angajat prima data dupa terminarea facultatii la un job serios, inca din primele zile de serviciu, dupa ce am invatat produsele firmei, am inceput sa trimit oferte prin fax si prin posta la firme luate din Pagini Aurii
.
Aveam si target, 20 oferte pe fax ( sa nu platim exagerat de mult la telefon
) si 200 de oferte prin posta. Faceam prima data copii la oferte la un copiator la care tot timpul ni se recomanda sa schimbam cilindrul, dar nu avea firma bani de cilindru nou asa ca… nu ieseau tocmai ok. Urma capsarea, plierea, bagarea in plicuri ( plicuri aveam slava domnului ca era o firma care vindea produse de papetarie
).
Scriam adresele de mana pe plicuri, si apoi lipeam timbrele. Asta era cel mai greu job. Te umpleai tot de lipici si tu si plicurile si biroul. Apoi le duceam la posta si ziceam eu ca am incheiat cu succes jobul asta.
Peste doua trei zile veneau retur jumatate din plicuri
. Pesemne ca adresele din Paginii Aurii nu erau dintre cele mai noi. Important este ca am castigat atunci in perioada aceea aproape 70% din clientii viitori ai firmei.
Mi-am amintit de chestia asta, zilele trecute cand impreuna cu o colega ( Andreea) a trebuit sa trimitem intr-o zi 450 plicuri cu oferte la potentiali clienti ( altii decat clientii actuali ai firmei ). Bineinteles ca am avut alte conditii, in sensul ca pliantele au fost tiparite in tipografie, adresele le-am scris in computer si le-am tiparit direct pe etichete, doar timbrele le-am lipit in aceleasi conditii ( nici atunci si nici acum nu au lipici suficient).
Inca nu stiu cate plicuri se vor intoarece de data asta si nici cati clienti vom castiga de pe urma acestei actiuni, dar, mi-a facut mare placere ca o zi intreaga sa nu am nici o intalnire, sa nu trimit nici un mail si sa nu dau nici un telefon. A fost chiar relaxant. Numai de nu s-ar intampla urmatoarea chestie de acest gen peste inca 10 ani.
P.S. Bineinteles compania nu mai este cea la care lucram acum 10 ani. Si asta nu-i nici de bine nici de rau
.
Scrieti un comentariu
noiembrie 17, 2008 la 3:04 pm (nici o categorie)
Tags: bani, existenta, familie, fericire, frumusete, putere, recunostinta, sanatate, tel, viata
Cu mult timp în urmă trăia un împărat care, într-una din zile, îi spuse călăreţului său:
- Încalecă-ţi calul! Străbate călare cât mai mult pământ. Când nu mai poţi, opreşte-te iar răsplata îţi va fi întreaga suprafaţă pe care vei reuşi să o acoperi.
Sigur pe sine şi îndrăzneţ, călăreţul a pornit la drum şi a alergat cât de iute a putut ca să poată să acopere cât mai mult pământ. A ţinut-o aşa zi şi noapte iar când obosea sau îi era foame nu se oprea deloc deoarece vroia să acopere foarte mult pământ.
A ajuns la un punct când a acoperit o suprafaţă substanţială de pământ însă, oboseala şi foametea l-au străpus lâsându-l fără pic de vlagă. Apoi s-a întrebat: “De ce m-am forţat atât de mult să acopăr o suprafaţă atât de mare de pământ? Acum sunt pe moarte şi am nevoie doar de un petec de pământ unde să mă îngrop!”
Morala
Povestioara aceasta este foarte similară cu cea a călătoriei vieţii noastre.
Ne forţăm în fiecare zi atât de mult şi de tare pentru a face bani şi pentru a câştiga putere sau recunoştinţă. Neglijăm, din păcate, sănătatea noastră, timpul pe care ar trebui să-l acordăm familiei noastre, să ne dedicăm hobby-urilor pe care le avem şi, de asemenea, să apreciem şi frumuseţiile meleagurilor din jurul nostru. Într-o zi, când ne vom uita în urmă ne vom da seama că nu avem nevoie de chiar atâtea lucruri şi atunci nu vom mai fi capabili să întoarcem timpul înapoi pentru a recupera ceea ce am pierdut.
Viaţa nu este legată doar de a face bani şi de a câştiga putere. Cu siguranţă viaţa nu înseamnă numai muncă! Munca este necesară doar pentru a ne bucura de frumuseţiile şi plăcerile vieţii. Trebuie să existe o balanţă între: muncă şi joacă, familie şi timpul personal. Trebuie să te decizi cum să ţi echilibrezi viaţa ca să îţi fie cât mai bine. Defineşte-ţi priorităţiile, dă-ţi seama dacă eşti capabil/ă să faci compromisuri iar unele decizii lasă-le să fie luate pe baza instinctelor.
Fericirea este intenţia şi scopul vieţii, este întregul ţel al existenţei umane. Si atunci, ia-o mai uşor, fă ceea ce-ţi doreşti să faci şi apreciază fiecare zi. Viaţa este fragilă, viaţa este scurtă. Trăieşte un stil de viaţă echilibrat şi bucură-te la maxim!
Scrieti un comentariu
« Articole mai vechi